Universitatea Politehnica Timișoara anunță organizarea celei de a patra ediții a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”, adresată elevilor din clasele IX – XII. În perioada 19 - 20 mai 2017, peste 900 de elevi, din 10 județe din Vestul țării vor deveni studenți pentru 3 zile.
Obiectivele principale ale manifestării sunt:
• asigurarea unei tranziții optime a absolvenților de liceu spre învățământul superior;
• familiarizarea elevilor cu infrastructura și dotările Universității Politehnica Timișoara;
• prezentarea programelor de studii asigurate de universitate, precum și a perspectivelor în carieră;
• evaluarea nivelului de cunoștințe și aptitudini ale elevilor în perspectiva construirii unei cariere de succes;
• posibilitatea de a dialoga cu studenții universității și de a fi pentru 3 zile în postura de student UPT.