Miercuri, Aprilie 24, 2024
Follow Us
ASU Politehnica Timișoara – ACS Ghiroda 3-1 (3-0) Meciul de debut în retur pentru alb-violeți, pe teren propriu, în compania fostei contracandidate din ediția trecută de campionat, ACS Ghiroda, a lăsat la început impresia că este la discreția gazdelor. Mai ales că după doar trei minute de joc s-au și văzut în avantaj pe tabela de marcaj. Naidin a reușit, la a treia încercare, o pasă în adâncime pentru Ghinescu, care a profitat de indecizia fundașilor centrali ai oaspeților și a înscris pe lângă portarul Laurențiu ieșit în întâmpinare: 1-0. Poliștii s-au distanțat pe tabelă în minutul 12, când Vucea l-a găsit în adâncime pe Tulcan, iar acesta a pasat exact în mijlocul careului, unde Adi Ilie a fost prezent la întâlnirea cu golul doi: 2-0. Apoi jocul a trenat minute întregi desfășurându-se mai mult la mijlocul terenului, cu rare acțiuni spectaculoase și cu multe pase înapoi sau în lateral, ambele formații lăsând impresia de suficiență și un joc de uzură în care doar punctele contează. Alb-violeții au mai încercat ceva în minutul 23, când Rebengiuc a interceptat, i-a pasat lui Ghinescu, care a așezat pentru șutul slab al lui Naidin. Apoi mijlocașul oaspeților Mancaș a respins cu pieptul o minge șutată de Rebengiuc, în minutul 33, pentru ca în minutul imediat următor, după o combinație Naidin – Ghinescu, mingea să ajungă la Tulcan în colțul careului de 6 metri, care însă a reluat slab, Laurențiu reținând balonul. Prima acțiune mai consistentă a oaspeților am consemnat-o în minutul 37, când Barany i-a pasat bine lui Roman, însă atacantul oaspete a tras din unghi exact în portarul Burtic. În minutul 40 gazdele au făcut scorul pauzei când, după o aruncare de la margine a lui Contescu, mingea a trecut pe la Ilie și Vucea, a ajuns la Rebengiuc în interiorul suprafeței de pedeapsă, iar acesta a profitat de indecizia defensivei oaspete și a înscris stabilind scorul primului mitan: 3-0. După reluare oaspeții au fost ceva mai prezenți atât la mijlocul terenului, cât și în fața porții gazdelor. Prima situație favorabilă de a înscrie s-a consumat în minutul 48, când după o lovitură liberă executată de Duțu, Naidin a respins greșit până la Zele, acesta i-a pasat foarte bine lui Barany la 4 metri de buturi, dar atacantul oaspete a tras exact în portarul Burtic. Gazdele au revenit în ofensivă în minutul 54, când Naidin a aruncat în adâncime un balon pentru Vucea, fundașul Zele a respins până la nou-intratul Drăghici, care a zguduit stâlpul din stânga portarului oaspete. Același Drăghici și-a mai încercat o dată șutul de la marginea careului în minutul 58, dar Laurențiu a reținut în doi timpi. Și tânărul Contescu a ieșit la rampă, în minutul 66, când a semnat o transversală de la 20 de metri la care goalkeeper-ul oaspete a rămas fără replică. Formația lui Remus Steop a mai avut o tentative nereușită de a marca și în minutul 77, când Uzun l-a deschis în adâncime pe Roman, însă atacantul oaspete a trimis mult prea slab pentru a-l bate pe Burtic. La doar două minute distanță, abia intratul Baidoc a profitat de o greșeală a lui Taub și l-a întins spectaculos pe Burtic cu un șut în colțul lung. Și când toată lumea aștepta fluierul final oaspeții au redus din handicap printr-un penalty acordat de centralul Raul Ciev pentru un fault al lui Damian asupra lui Rogojinaru, decizie contestată vehement de tribună, dar acoperită regulamentar. A executat cu exactitate experimentatul căpitan Barany, care a stabilit scorul final al disputei: 3-1. Asistenții Patricia Șamșudean și Gabriel Drăguț l-au ajutat pe centralul Raul Ciev să conducă această partidă. Pentru lider urmează derby-ul cu Ripensia, pe stadionul Dan Păltinișanu, unde galeria violetă se va întoarce, paradoxal, în postură de… oaspete. Între cele două candidate la promovare se menține diferența de un punct, meciul din etapa a 19-a putând fi cel decisiv.