ASU Politehnica -- Pobeda Dudeștii Vechi 1-1 (0-0)
După o etapă de pauză, fotbaliștii lui Paul Codrea, absent de pe margine la acest joc, au avut în față o formație solidă, cu experiență, care a venit decisă să-și vândă scump pielea pe Știința.
A rezultat un meci de uzură, cu multe pase greșite, cu o echipă gazdă lipsită de inspirație și una oaspete, pragmatică.
În aceste condiții fazele spectaculoase de poartă au fost extrem de rare, jucându-se mai mult între cele două suprafețe de pedeapsă.
Prima situație notabilă a apărut abia în minutul 22, dar Tulcan, deschis foarte bine de Popoviciu, a țintit bara porții lui Stoianov.
Următoarea situație ratată de gazde s-a consumat în minutul 37, când Ardelean a ratat de la numai 6 metri de poartă, după o combinație plecată de la Adi Ilie și trecută pe la Făgețan.
Popoviciu l-a mai încercat o dată pe Stoianov în minutul 41, fără efect pe tabela de marcaj, care arăta la pauză 0-0.
Aspect neschimbat al jocului și după reluare. Dominare sterilă a gazdelor, ceva mai mult curaj pe contraatac al oaspeților.
După o interveție bună a lui Burtic în minutul 53, un minut mai târziu s-a produs deschiderea scorului. Novac a făcut un un-doi ce a surprins defensiva polistă și a șutat de la 16 metri pe lângă portarul Burtic: 0-1.
Egalarea a fost prefațată de două situații ale timișorenilor. Mai întâi Birău a șutat de la 25 de metri, iar portarul Stoianov a apărat (minutul 58), pentru ca apoi Marchiș să ezite în fața aceluiași goalkeeper al bulgarilor în minutul 62.
A fost nevoie de un penalty acordat în minutul 80 la un fault asupra lui Marchiș pentru ca tabela să indice din nou egalitate, același Marchiș transformând cu siguranță: 1-1!
Forcingul de final al gazdelor nu s-a soldat cu efect și pe tabela de marcaj, Marchiș și Obrejan ratând ultimele situații de a aduce victoria alb-violeților.
Astfel, timișorenii au pierdut două puncte importante pe teren propriu și, odată cu acestea, fotoliul de lideri.
Partida a fost condusă de Cătălin Botaș, Petre Gașpar și Horațiu Lotrean.