Joi, Martie 28, 2024
Follow Us
Ajuns la final, proiectul „Rețea transnațională educațională privind orientarea, consilierea și practica pentru carieră, corelate cu piața muncii, în societatea cunoașterii", într-un cuvânt „Practicor", se află într-un moment de bilanț. Acest moment este constituit de Conferința finală a proiectului care a avut loc în perioada 11-12 iunie, în Sala Mare a Senatului Universității Politehnica din Timișoara. Prorectorul Dan Daniel, prezent la acest eveniment, a început cu un discurs. Realizat ca parteneriat între organizații de excepție din mediul universitar, cercetare și mediul de afaceri, din România și Germania și co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiectul și-a propus și a reușit cu brio să contribuie la creșterea interesului studenților și firmelor pentru realizarea de stagii de practică orientate pe creșterea angajabilității la terminarea studiilor. Coordonatorul acestui proiect, Universitatea Politehnica din Timișoara, a avut ca parteneri Universitatea din Pitești , Institutul de Studii și Proiectări Energetice din București și FRAUNHOFER -- Geselleschaft zur Forderung der angewandten Forschung din Germania. Obiectivele proiectului sunt creșterea eficienței stagiilor de practică, adaptarea cerințelor pieței muncii și informarea și consilierea tinerilor din școli și primii ani de studii universitare cu privire la importanța, șansele și perspectivele profesiilor necesare societății viitoare. Studenții politehniști sunt mai aproape de angajatori și viitoarele locuri de muncă.