Suntem din nou în fața unei ediții speciale a emisiunii Despre Politehnică și Politehniști. Așa cum vă spuneam și la edițiile precedente, continuăm seria de invitați care au fost la cârma acestei mari instituții de învățământ superior din țara noastră. Așadar, doamnelor și domnilor, vă las, pentru aproximativ 30 de minute, în compania domnului profesor Alexandru Nichici, rector al Universității Politehnica Timișoara (1992-1996).