La împlinirea celor 20 de ani de la înființare, postul de televiziune TeleUniversitatea împreună cu Universitatea Politehnica din Timișoara au organizat o dezbatere pe tema „Importanța presei studențești". Printre subiectele abordate s-a vorbit și despre rolul presei studențești în coagularea comunităților academice, respectiv importanța acesteia pentru consolidarea identității studențești. Evenimentul a avut loc marți, 6 mai, la Casa Politehnicii 2.
La eveniment au participat foști rectori ai Universității Politehnica din Timișoara, membrii ai organizațiilor studențești, cadre didactice implicate în dezvoltatea presei studențești, jurnaliști dar reprezentanți de seamă care au stat la bazele înființării postului de televiziune TeleUniversitatea.
TeleUniversitatea și-a început activitatea în luna mai a anului 1994 cu o echipă restrânsă de oameni dornici să lucreze în acest domeniu.
Aniversarea cu fast a celor 20 de ani de activitatea a postului de televiziune TeleUniversitatea va avea loc în luna noiembrie a acestui an, în cadrul „Săptămânii Politehnicii".