Vineri, Martie 29, 2024
Follow Us
Miercuri, 12 martie, în Amfiteatrul 150 al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Politehnica din Timișoara au avut loc o serie de prelegeri cu tematica „Vehicle Safety". Aceste prelegeri au fost susținute de ingineri de la Centrul de Inginerie din Arad, Ulm și Berlin. Acest program se adresează, în primul rând, studenților din anii terminali de la Facultatea de Mecanică și are ca scop completarea pregătirii teoretice a studenților prin prezența la cursurile universitare. De asemenea, un alt scop este atragerea interesului acestora pentru colaborarea cu TAKATA, o companie importantă din partea de Vest a țării care se ocupă de sisteme de siguranță pentru autovehicule. Prin intermediul acestui eveniment se dorește o colaborare de lungă durată între Universitatea Politehnica din Timișoara și compania TAKATA din Arad.