Joi, Octombrie 31, 2024
Follow Us
Universitatea Politehnica Timișoara prin structura sa consultativă -- Comitetul Director -- și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Timiș derulează proiectul educational „Centrul pentru Excelență", dedicate elevilor de liceu, în perioada marti-mai 2014. Deschiderea festivă a proiectului a avut loc sâmbătă 15 martie, amfiteatrul pus la dispoziție elevilor fiind ocupat până la ultimul loc. Domnul Prorector Mircea Popa a explicat de unde vine numele acestui proiect și care vor fi activitățile la care vor participa elevii în perioada imediat următoare. De asemenea, reprezentanții companiilor prezente la eveniment s-au declarat încântați de această initiativă venită din partea UPT Pe parcursul lunilor martie-mai 2014, elevii selectați din Buziaș, Făget, Lugoj, Recaș, Sânnicolau Mare și Timișoara vor vor efectua vizite in companii, vor participa la simulări de examen de admitere, vor beneficia de ședințe de pregătire la matematică, practică IT în laboratoare special pregătite, vizite și aplicații în facultățile UPT sau la Experimentarium TM și vor putea învăța din poveștile de succes ale unor tineri absolvenți de Politehnică.