Joi, Mai 02, 2024
Follow Us
ASU Poli Timișoara -- Real Dragșina 4-2 (2-1) Aflate la polii opuși ai clasamentului, gazdele în fotoliul de lider, oaspeții deținând "lanterna" Ligii a IV-a, disputa din etapa a 21-a dintre cele două formații se anunța una fără istorie, toată lumea prezentă pe Știința întrebându-se doar dacă alb-violeții vor face scorul campionatului sau nu. Asta chiar în pofida unor absențe de marcă din primul unsprezece al lui Paul Codrea. Și, ca de obicei în astfel de cazuri, oaspeții s-au mobilizat, în timp ce gazdele au început relaxat jocul. Efectul acestei prestații s-a simțit aproape imediat. Abia intrați în minutul 10, fără ca nimic să anunțe așa ceva, oaspeții au reușit să deschidă scorul. După o degajare greșită a portarului Burtic, Taub nu a reușit să controleze balonul, care a ajuns la Iakab, pe dreapta, acesta l-a văzut nemarcat pe Anghel, care a preluat și a pătruns în careu, l-a driblat și pe portarul gazdelor și a înscris dintr-un unghi extrem de închis, cu un șut la colțul lung: 0-1. A urmat o dominare sterilă a liderului, fără mari reușite în fața porții oaspeților, ce s-au apărat destul de bine lungi perioade din joc. Egalitatea s-a restabilit abia în minutul 29, atunci când Gălan l-a deschis foarte bine pe Vișan, acesta a evitat contactul cu portarul oaspeților ieșit în întâmpinare și i-a pasat pe linia de 6 metri lui Făgețan, care a introdus balonul în plasă:1-1. Timișorenii au trebuit să mai muncească până în minutul 44 ca să readucă scorul la normal, având în vedere diferența de valoare dintre cele două echipe. Maranescu l-a văzut în adâncime pe Făgețan, care a pătruns în careu și i-a întors serviciul lui Vișan, care a stabilit scorul primei reprize: 2-1 Nemulțumit pe bună dreptate de prestația elevilor săi, Paul Codrea i-a muștruluit serios la cabine pe alb-violeți, care au revenit mai deciși pe teren. Atât de deciși încât au rămas în zece oameni în minutul 62, când Adi Ilie a văzut al doilea cartonaș galben, acordat, la fel ca și primul, pentru simulare în careul oaspeților. În prima parte a reprizei secunde oaspeții au avut două momente ceva mai bune. Mai întâi Manzur, în minutul 67, l-a întins serios pe Burtic cu un șut de la peste 25 de metri, pentru ca apoi, la doar două minute distanță, Vucovan, din lovitură liberă de la 30 de metri, să-l determine pe goalkeeper-ul gazdelor să scoată mingea de sub transversală. A fost semnalul tresăririi de orgoliu a gazdelor și nou intrații în teren Popoviciu și Ionaș aveau să fie decisivi în restabilirea unei diferențe mai normale pe tabela de marcaj. În minutul 71, Gălan i-a pasat în adâncime lui Popoviciu, acesta a pătruns pe stânga și a centrat perfect la Ionaș, venit prompt la întâlnire, portarul oaspete rămânând fără replică: 3-1. La șase minute distanță același Ionaș a obținut penalty după ce a fost busculat în careu de fundașul Severin la o pasă primită de la Taub. A executat lovitura de pedeapsă Iorgovan și a fost 4-1. Ionaș și Iorgovan nu au mai reușit să înscrie în minutele 89 și 90 + 1, când portarul Borda și apoi fundașul Vilcinschi au intervenit foarte bine. Scorul final a fost stabilit de cel care l-a și deschis, atacantul oaspeților Anghel, în minutul 90+3, când a luat o acțiune pe cont propriu și a driblat totul în cale: 4-2. Golul a surprins pe toată lumea, chiar și pe centralul Raul Ciev, care imediat a și fluierat finalul partidei. Arbitrul a fost ajutat la cele două margini de Patricia Șamșudean și de Gabriel Drăguț. Așadar liderul a primit primele 2 goluri din acest retur și se deplasează în etapa viitoare la principala contracandidată la promovare, CS Ghiroda. Cum viitoarele gazde au reușit doar un egal, 2-2 la Șag, o eventuală victorie a lui ASU Poli ar consfinți practic câștigarea Ligii a IV-a și prezența la barajul pentru promovare, acum distanța fiind de 5 puncte între cele două protagoniste.