Vineri, Noiembrie 01, 2024
Follow Us
Reprezentanții Universității Politehnica din Timișoara s-au întâlnit cu reprezentanții uneia dintre cele mai mari firme la nivel mondial producătoare de antene de transmisie pentru a discuta despre acordul dintre cele două instituții care a fost prelungit în luna Aprilie a acestui an. Discuțiile au avut ca subiect viitorul acestei colaborări și s-au prezentat idei de a-l îmbunătății pe viitor. Prin intermediul acestui parteneriat, studenții au ocazia să se înscrie la programe de internship în cadrul companiei. Astfel, ei pot să vadă mediul de lucru dintr-o companie germană și să pună în practică cunoștiințele teoretice dobândite în facultate. Mulți dintre studenții care au luat parte la acest program și-au format o carieră în cadrul ei, așa cum este de exemplu, domnul inginer Ovidiu Stănescu, care a absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnica din Timișoara în anul 2003 și care ocupă în prezent funcția de director tehnic în companie. Atât reprezentanții Universității Politehnica din Timișoara, cât și cei ai companiei germane s-au declarat mulțumiți de cele discutate și consider că abele tabere nu au decât de câștigat de pe urma acestui parteneriat vechi de 15 ani.