ASU Politehnica -- Unirea Peciu Nou 2-0 (1-0)
După victoria concludentă din prima etapă a Diviziei D-Timiș toată lumea se aștepta ca prima evoluție pe teren propriu a alb-violeților din actuala ediție de campionat să se încheie cu un nou festival de goluri, mai ales că oaspeții, Unirea Peciu Nou, au rămas în Liga a IV-a doar datorită prevederilor regulamentului și a renunțării unor competitoare din motive financiare.
Numai că, așa cum deseori se întâmplă, socoteala din târg nu e tot una cu cea de-acasă, și timișorenii au avut parte de o formație incomodă, dirijată din teren de super-old boy-sul Ionel Bărbosu, care s-a apărat grupat și destul de bine, cu rare incursiuni în atac.
Pe fondul mult prea sigurei victorii, elevii lui Paul Codrea au abordat jocul cu prea multă ușurință, stare accentuată și de deschiderea rapidă de scor, care s-a produs în minutul 6. Atunci Tulcan a fost faultat la 20 de metri lateral dreapta, tot el executând impecabil lovitura liberă acordată de centralul Horea Mureșan, la care portarul oaspeților a rămas fără replică: 1-0.
Același Tulcan a fost aproape de gol și în minutul 16, atunci când a reluat cu capul puțin pe lângă poarta lui Teslaru, după o acțiune a lui Neagoe și o centrare a lui Adi Ilie.
Tulcan a mai marcat o dată, în minutul 26, după o pasă a lui Marchiș, dar golul a fost anulat pentru offsaid.
Trei minute mai târziu Feher l-a văzut bine pe Tulcan, care a pătruns spre careul oaspeților, a așezat balonul pentru Ionuț Alexandru al cărui șut deviat a ocolit de puțin poarta oaspeților.
N-a fost 2-0 nici în minutul 33, atunci când Popoviciu i-a pasat excelent lui Ionuț Alexandru, care a pătruns în careu și, din postură de singur cu portarul, a șutat de la 11 metri direct în transversala porții lui Teslaru.
Repriza s-a încheiat cu o nouă ocazie a timișorenilor. A fost incursiunea lui Birău urmată de o centrare la Tulcan, lovitura de cap a acestuia greșind ținta.
Așadar la pauză s-a intrat cu 1-0. După reluare, oaspeții au fost și mai puțin convingători, gazdele intrând la rândul lor în jocul încâlcit al celor de la Peciu Nou, mulțumiți să scape cu o înfrângere la un scor cât mai mic. Fazele de poartă au fost extrem de rare. A fost o repriză cu multe cornere, dar aproape nimic pe tabela de marcaj.
În această parte a jocului Popoviciu a ieșit la rampă. Mai întâi a făcut-o în minutul 10, când l-a încercat cu un șut de la 20 de metri pe portarul oaspete, care a acordat lovitură de colț.
Apoi elevii lui Paul Codrea au rămas în 10 oameni odată cu accidentarea lui Panc, care s-a produs după ce alb-violeții epuizaseră toate schimbările, moment din care timișorenii au abordat jocul ceva mai prudent, la rezultat.
A fost până la urmă 2-0, în minutul 37, când Vucea a pasat la Birău, fundașul dreapta timișorean a centrat din prima pentru Popoviciu, care a pătruns până spre linia de tușe, de unde l-a surprins cu un șut din unghi, în colțul lung, pe portarul oaspeților.
Acesta a fost și rezultatul final al meciului condus fără probleme de trio-ul Horea Mureșan, Horațiu Lotrean, Cristian Pleșa.
În etapa viitoare, cea de-a 3-a, ASU Politehnica se deplaseză sâmbătă, 24 august, la Timișul Șag, o primă formație cu pretenții în această ediție de campionat.