Marți, Aprilie 23, 2024
Follow Us
ASU Poli Timișoara - Progresul Gătaia 2-0 (1-0) Multă lume la derby-ul ligii a IV-a, timp foarte frumos și dimineață de duminică. Așadar premise pentru un spectacol de calitate, pe Știința urmând să evolueze liderul momentului, Progresul Gătaia. A fost... și n-a fost chiar așa. Meciul a semănat o bună bucată de timp cu un joc de șah în care fiecare combatantă pândea gafa adversarului, fapt ce a dus la o sărăcie de ocazii, în special în primul mitan. Oaspeții au fost la o mustață de a debuta cu stângul încă din minutul 10, când erau cât pe-aci să rămână în inferioritate numerică datorită imprudențelor lui Ioneși, care a văzut un galben încă din minutul 7 al jocului și a fost aproape să-l vadă și pe al doilea la doar un minut distanță, după ce a avut un atac cu talpa asupra lui Popovici. Arbitrul Sorin Tarcea l-a iertat însă pe mijlocașul oaspeților. În minutul 12 consemnăm și prima ocazie a partidei. Obrejan l-a lansat foarte bine pe Vucea, acesta a pătruns pe dreapta și a centrat în gura porții, Vișan a ratat întâlnirea, iar mingea trimisă de Adi Ilie a fost deviată peste poartă de Horț. Pentru că oaspeții au continuat să joace periculos, arbitrul n-a mai fost la fel de îngăduitor în minutul 14, când l-a eliminat direct pe vârful Lungu, pentru un atac periculos asupra lui Adi Ilie, chiar în marginea terenului. Cea de-a doua ocazie a jocului a adus și deschiderea scorului. În minutul 24 balonul a circulat pe traseul Neagoe - Popovici - Făgețan, ultimul trimițând o centrare întoarsă care i-a păcălit pe fundașii oaspeților și pe portarul Boșca și a poposit în plasă la rădăcina barei după o traiectorie cu efect: 1-0. Acesta a rămas scorul pauzei pentru că în ultimele 20 de minute nici una dintre echipe n-a mai arătat nimic. După reluare, oaspeții, în 10 oameni, au început mult mai bine și chiar au avut perioade bune de dominare. Așa a apărut prima lor situație de egalare, în minutul 52, când Apro a executat foarte bine o lovitură liberă de la 25 metri, Burtic a respins în prima fază, iar apoi a acordat corner în fața lui Palade, aflat la aproximativ 3 metri de poartă. A urmat replica gazdelor în minutul 59, când Adi Ilie l-a deschis în adâncime pe Birău, dar șutul celui din urmă a fost scos în corner de portarul oaspeților. Despriderea s-a produs în minutul 61. Gălan l-a văzut foarte bine pe Adi Ilie, acesta a așezat pentru Făgețan, care a înscris de la 11 metri de poartă apărată de Boșca: 2-0. Oaspeții s-au mai aflat o dată aproape de a marca, tot dintr-o fază fixă, același mijlocaș Apro timițând în minutul 70 direct pe poartă, dar Burtic a fost la post. Făgețan s-a transformat în minutul 73 din marcator în servant pentru Ionuț, dar acesta din urmă a reluat din vole mult peste poarta lui Boșca. Gazdele au mai periclitat o dată poarta oaspeților după doar opt minute. Atunci Neagoe a recuperat și i-a trimis lui Popovici, care l-a lansat în adâncime pe Adi Ilie, acesta a preluat bine, dar a trimis peste din poziție excelentă. Ultima replică a celor de la Gătaia s-a consumat în minutul 82. Suciu l-a văzut cu o pasă exactă în adâncime pe Boldor, acesta a pătruns în careu, însă a trimis de puțin pe lângă buturi. Gazdele și-au încheiat seria ratărilor în minutul 87 când Popovici a aruncat o minge în careu la Opriș, acesta a încercat o așezare pentru Adi Ilie, care presat de doi fundași adverși a lăsat balonul pentru Vișan, venit din urmă, însă șutul acestuia a fost dezamăgitor. Așa s-a scris istoria derby-ului zilei, care i-a adus pe elevii lui Paul Codrea în fotoliul de lideri ai clasamentului, cu toate că au un joc mai puțin disputat și același număr de puncte cu formația din Gătaia, doar golaverajul fiindu-le favorabil. Partida a fost condusă orientat de Sorin Tarcea, asistat de Petre Gașpar și Raul Ghiciulescu. ASU Poli se deplasează în etapa următoare la Gara Mare pentru jocul cu mânjii CFR-ului, în timp ce Gătaia va avea viață grea pe propriul teren în compania celei de-a treia clasate, formația din Ghiroda.