Vineri, Martie 29, 2024
Follow Us
Cristina Sporea Kaisler - General Manager la Valeo, Business Unit Manager Special Product la Valeo Timisoara şi Manager, Supply Chain la Valeo - a absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul UPT, iar în minutele care urmează, povestim cât de important este ca încă din anul I de facultate să iți stabilești obiective pentru carieră, să descoperi care sunt competențele pe care trebuie să le dobândești pentru a le atinge, să faci exerciții de autocunoaștere și să îți elaborezi elaborezi propriul plan de acțiune pentru educație și viitoarea cariera. Altfel spus, Cristina ne va împărtăși care a fost rețeta ei de succes și cum procedat, încât visul ei să devină realitate. De asemenea, Cristina ne va prezenta traseul său educațional și de carieră pe care l-a parcurs de la finalizarea liceului, alegerea facultății, interviul de angajare și până în acest moment; ne va vorbi pe larg, despre oportunitățile pe care le au studenții și absolvenții de la de la Mecanică.