Sâmbătă, Noiembrie 15, 2025
Follow Us
Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din Cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat un simpozion științific studențesc. Manifestarea se adresează tuturor studenților de la toate ciclurile de studii universitare, oferindu-le acestora posibilitatea de a-și prezenta activitatea de cercetare științifică. Printre participanți l-am întâlnit pe Răzvan, acesta este masterand în anul doi la una dintre specializările facultății și salută inițiativa organizării unui astfel de simpozion. Alături de Răzvan au stat și colegii lui de la alte specializări. Simpozionul științific a conținut două probe, una de prezentare orală a lucrărilor, iar cealaltă de prezentare a afișelor.