Victorie la pas în intermediară

25 Septembrie 2013
 

Victorie lejeră obținută de timișoreni într-o deplasare considerată dificilă. Prima repriză a fost una mai mult de tatonare, cu două echipe prudente, pândind greșeala adversarului.

Revenirea pe banca tehnică a lui Paul Codrea a părut a-i stimula pe alb-violeți, care au dorit să-i ofere un frumos cadou colegului Gălan aflat în zi aniversară.

Gazdele au bifat prima ocazie la lovitura liberă executată foarte bine de Bungău (minutul 13).

După numai un minut a venit și replica oaspeților prin șutul lui Popoviciu, respins în corner de portarul Sârbu.

Gazdele s-au mai aflat o dată aproape de gol, dar ghiuleaua lui Crișanov din minutul 22 a fost apărată foarte bine de Burtic, chiar dacă balonul a fost mascat de coechipieri.

Minutul 42 a adus deschiderea scorului. Birău i-a pasat lui Tulcan, acesta a așeazat pentru Adi Ilie, a urmat pasa la același Tulcan, care a profitat de intersectarea lui Făgețan în urma căreia Adi Ilie a rămas singur cu portarul și a înscris sub transversală: 0-1.

Acesta a fost și scorul pauzei.

După revenirea de la cabine a început festivalul de goluri.

Mai întâi asistentul Nicolae Chițoiu a anulat corect golul marcat de Făgețan în minutul 54. Însă, după numai 4 minute, Birău a semnat desprinderea, după o pasă primită de la Tulcan: 0-2.

Gazdele au fost aproape de gol la lovitura liberă executată de Bungău în minutul 61, dar mingea a lovit transversala, Burtic rămânând fără replică.

Trei minute mai târziu echilibrul și așa precar s-a rupt definitiv, portarul Sârbu văzând cartonașul roșu din partea arbitrului Flavius Roșu ca urmare a faultului asupra lui Tulcan din postură de ultim apărător. Penalty-ul a fost executat de Tulcan: 0-3.

În minutul 71 a fost 0-4, balonul circulând pe traseul Adi Ilie - Popoviciu - Vișan, ultimul furându-i căpitanului golul.

Gazdele a reușit punctul de onoare printr-o execuție ciudată a lui Berceanu, care l-a păcălit pe goalkeeper-ul Burtic în minutul 78: 1-4.
A fost 1-5 în minutul 82, atunci când centrarea lui Maranescu a fost reluată în plasă de Ardelean.

Scorul final al partidei a fost stabilit în minutul 87 de Neagoe, după o combinație la care au participat Ardelean și Vișan.
Au condus jocul Flavius Roșu, Costin Zamfirescu și Andrei Nicolae Chițoiu.

 

0 Comentarii

 

Adauga comentariul tau

Alte articole din "Sport"

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie Foto

 
 
UMF
 
vLOG
 
Sport
 
USAMVBT
 
 
Tel. +40 256-403330 , Email: redactia@teleu.ro
© Copyright 2017 UPT. Toate drepturile rezervate