Prea greu cu... greii campionatului

27 Noiembrie 2013
 

Cu ex-timișoreanul Vlad Caba pe banca tehnică, oaspeții au demonstrat că handbaliștii timișoreni mai au de muncit până să poată emite pretenții la o prezență în plutonul de elită al campionatului masculin de handbal. Băieții lui Constantin Ștefan s-au străduit, au arătat ambiție, dar, după 3-3 în minutul 8, echilibrul s-a rupt, treptat-treptat ajungându-se și pe tabela de marcaj la diferența arătată în joc de cele două combatante, adică 4-6 goluri în favoarea formației din Odorhei.

Băieții lui Caba au prezentat o defensivă fermă, la care atacul violeților n-a prea găsit soluții, aspect ce s-a reflectat și pe tabelă, acolo unde diferența cea mai mică la care s-au putut apropia gazdele a fost de 3 goluri. În rest, reprezentanta noastră în cupele europene, HC Odorhei, s-a rezumat la a puncta atât cât a fost nevoie pentru a-și apropia o victorie obținută fără prea multe eforturi.

Băieții lui Constantin Ștefan au arăta voință, dar stau mai prost la capitolul putință și parcă mai au de muncit și la omogenitate și relații de joc, în pofida numeroaselor jocuri de pregătire dinaintea startului Ligii Naționale masculine, ei arătând prea adeseori că încă nu se simt în teren așa cum ar trebui. Pase greșite, joc lăsând de dorit pe pivot sau insuficienta utilizare eficientă a extremelor rămân principalele carențe pe care granzii campionatului nostru le pun în evidență în întâlnirile cu alb-violeții. Iar atunci când și principala piesă a timișorenilor, Chikovani, este anihilată, șansele unui rezultat bun scad simțitor în orice meci.

Așadar victorie la pas pentru formația din Odorhei și minime speranțe pentru timișoreni la accederea între primele șase echipe ale campionatului.

Au marcat: Chikovani 8 goluri, Petkovic şi Sânteiu câte 5, Timofte 4, Halcă 2 și Mrakic 1 gol, pentru Poli, respectiv Kuzmanoski şi Mihalcea câte 7 goluri, Majnov 6, Onyejekwe, Komporaly şi Huba Talas câte 2, Blecic şi Irimescu câte 1 gol, pentru Odorhei.

 

0 Comentarii

 

Adauga comentariul tau

Alte articole din "Sport"

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie Foto

 
 
UMF
 
vLOG
 
Sport
 
USAMVBT
 
 
Tel. +40 256-403330 , Email: redactia@teleu.ro
© Copyright 2017 UPT. Toate drepturile rezervate