Handbal – Liga națională, masculin, etapa a 4-a

19 Octombrie 2012
 

Startul de sezon nu pare să le priască handbaliștilor timișoreni, în două deplasări suferind tot atâtea înfrângeri. Mai mult, și în meciurile de acasă, e adevărat, cu adversari dificili, s-au cam chinuit să obțină Victoria. Important, însă, este faptul că au reușit, chiar după emoții, să obțină punctele puse în joc.

La fel ca și în precedentul meci de pe teren propriu, cel cu Reșița, și în fața celor de la Tg. Jiu timișorenii au trebuit să facă față unei defensive agresive, coroborate cu un contraatac extrem de tăios, ce ia surprins adeseori nepregătiți, în special după ce reușeau să înscrie. Pentru că și defensiva s-a dovedit o bună parte din joc puțin cam visătoare a fost nevoie ca gazdele să alerge aproape tot meciul după egalare, iar pe final să obțină o victorie nesperată la un moment dat.

În primul mitan oaspeții au controlat permanent jocul și au condus cu 2 goluri grație evoluției foarte bune a lui Apolzan și Ilieș. Pauza a oprit tabela la scorul 10-12.

 

 

Aspectul disputei nu s-a modificat radical în repriza secundă. Oaspeții au practicat un joc calm și s-au apărat foarte bine pe centru, acolo un timișorenii căutau mereu pătrunderile în detrimentul unor atacuri pe extreme. Când au înțeles că pe centru e mai greu, având în față o defensivă masivă și agresivă, atunci elevii lui Nedeljko Vuckovic au avut câștig de cauză. Ei au luat conducerea în minutul 40, scor 15-14, după care oaspeții au revenit repede și s-au dus la 3 goluri diferență. Fenici a readus speranțele în tabăra alb-violetă când a egalat la 19, iar Timofte a avut două acțiuni excelente pe final, completat de Spahic, și astfel Politehnica a reușit victoria cu 22-20 în fața Energiei Pandurii Tg. Jiu.  

 

Au arbitrat Claudiu Belean (Tg. Mureș) și Valentin Călina (Pitești).

Cele mai multe goluri le-au reușit Grasu 8 și Timofte 3, pentru Politehnica, respectiv Apolzan 6, Ilieș, Șandru și Mazilu câte 4, pentru formația din Tg. Jiu.

 

0 Comentarii

 

Adauga comentariul tau

Alte articole din "Sport"

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie Foto

 
 
UMF
 
vLOG
 
Sport
 
USAMVBT
 
 
Tel. +40 256-403330 , Email: redactia@teleu.ro
© Copyright 2017 UPT. Toate drepturile rezervate