Fotbal - Victorie usurata de accidentari

26 Octombrie 2012
 

 

ASU Poli Timișoara - Avântul Chizătău 5-2 (2-2)

 

Derby-ul etapei a 10-a a campionatului Județean de fotbal, seria a III-a, dintre ASU Poli Timișoara și Avântul Chizătău a oferit destule momente de suspans, atât prin evoluția scorului, cât și prin ceea ce s-a întâmplat pe teren. Gazdele abordau partida de pe poziția secundă a clasamentului, la 2 puncte de lider, Progresul Racovița, în timp ce oaspeții, cu un joc mai puțin disputat, ocupau poziția a treia a tabelei. Având în vedere loturile celor două formații, printre cele mai valoroase ale seriei, existau premisele unei dispute interesante. Și, după cum a început partida, cu oaspeții extrem de incisivi și deciși să profite de orice greșeală a defensivei timișorenilor, așteptările păreau a se confirma.  

Nici nu s-au așezat bine în teren cele două echipe și tabela de marcaj s-a modificat pentru prima dată. Era minutul 6 de joc atunci când decarul oaspeților, Cornel Mihalache, a profitat de eroarea lui Radovancovici și a deschis scorul pentru formația din Chizătău.

Nu au trecut nici patru minute și alb-violeții au produs stupoare în tribune. Arbitrul Costel Dobrișan a dictat corect penalty în favoarea oaspeților pentru un fault al lui Iovițiu asupra lui Mihalache. Lovitura de pedeapsă a fost transformată impecabil de căpitanul Rudolf Roth și după doar 10 minute de joc Avântul Chizătău conducea cu 2-0 pe stadionul Știința.

Treziți din letargie de acest duș rece, băieții lui Toni Foale au început asaltul la poarta lui Iulian Drăguț, presând tot mai evident. Și primul rezultat al acestei presiuni s-a materializat în minutul 23, atunci când Ciprian Nicolaie a fructificat din interiorul careului o situație în care s-a regăsit singur cu portarul oaspeților.

Timișorenii au profitat mai apoi de două situații nefavorabile vizitatorilor și au restabilit egalitatea înainte de pauză. Oaspeții i-au pierdut pe rând pe Răzvan Dragomir, accidentat în minutul 28, și respectiv pe Mihai Văgăună, luat cu ambulanța de la stadion. Iar pentru ca să fie coșmarul complet pentru oaspeți, Marius Rotaru a fost eliminat în minutul 39 după ce a văzut al doilea cartonaș galben.  După toate acestea, în minutul 40, Petre Popoviciu a prins un șut de zile mari din afara careului și balonul a poposit pentru a doua oară în poarta celor de la Chizătău. Și astfel s-a intrat la cabine cu egalitate pe tabela de marcaj.

Cu un om în minus toată repriza secundă elevii lui Ioan Copaci nu au făcut decât să încerce să conserve rezultatul, fundașul central Rudolf Roth exasperându-i pe spectatori cu nenumăratele intervenții salutare pentru echipa sa. Numai că, cu alb-violeții împinși de la spate de o galerie neobosită și mai ales dirijați în teren de experimentatul Iosif Rotariu, era extrem de dificil de rezistat timp de 45 de minute, cu toată evoluția aproape eroică a oaspeților.

Timișorenii au luat conducerea pe tabela de marcaj prin reușita lui Adrian Băcilă care a trimis în plasă o excelentă pasă a lui Popoviciu, din interiorul careului. Era minutul 65 al partidei și soarta jocului părea a se clarifica. După numai 8 minute învingătoarea disputei avea să se contureze. Centralul Costel Dobrișan a indicat din nou punctul cu var la un fault asupra lui Marchiș în suprafața de pedeapsă. A executat același Marchiș și scorul a devenit 4-2.

Tabela de marcaj s-a mai modificat o singură dată, în minutul 86, când veteranul Iosif Rotariu  l-a executat pe Drăguț cu un șut plasat din afara careului, aducând definitiv liniștea în cele două tabere.

Astfel ASU Poli a mai câștigat o dispută dificilă pe propriul teren mulțumindu-și suporterii înfocați veniți în număr mare să o susțină. Alb-violeții rămân pe poziția secundă, la 2 puncte de lider.

Partida a fost condusă de brigada Costel Dobrișan, Călin Cimponeriu și Flaviu Damaschin.

 

0 Comentarii

 

Adauga comentariul tau

Alte articole din "Sport"

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie Foto

 
 
UMF
 
vLOG
 
Sport
 
USAMVBT
 
 
Tel. +40 256-403330 , Email: redactia@teleu.ro
© Copyright 2017 UPT. Toate drepturile rezervate