CÂINII AU MUȘCAT DIN NOU

13 Octombrie 2016
 

SCM Poli Timișoara – Dinamo 33-34 (17-19)
Tradiționala dispută a Timișoarei cu Dinamo București, una de mare încărcătură emoțională, nu s-a mai jucat sub aceleași auspicii precum în atâtea alte ocazii, datorită absenței din tribunele Sălii "C-tin Jude" a nucleului dur al galeriei timișorene, prezente la meciul de fotbal disputat la o oră apropiată de cea a partidei handbaliștilor datorită televizării jocului.

Băieții pregătiți de Pero Miloșevici au încercat să întrerupă șirul de victorii ale dinamoviștilor în disputele cu alb-violeții, nu mai puțin de patru consecutive în Liga Națională masculină, și în prima parte chiar au dat impresia că o pot face. Cele două combatante au mers cap la cap până spre finalul primei reprize, după un start bun al gazdelor, bucureștenii înscriind primul gol abia în minutul 6, din 7 metri.

Au urmat apoi 3 goluri dinamoviste și tot atâtea ratări poliste și echilibrul s-a restabilit, timișorenii marcând și fiind de fiecare dată egalați, până la scorul de 16-16 (min. 28). Finalul de repriză a aparținut oaspeților, care au preluat controlul jocului, încheind prima jumătate cu avantaj pe tabelă, 19-17.scor 17-19.

Aspectul partidei în partea secundă nu s-a schimbat, fiecare combatantă înscriind spectaculos sau ratând la fel de spectaculos. Diferențele de maxim 2-3 goluri în favoarea dinamoviștilor s-au menținut pe aproape tot parcursul părții secunde a jocului, cu excepția minutelor 49 și 59, când timișorenii au reușit să egaleze prin Simovici, scor 30-30, respectiv Fenici, scor 33-33. Însă, cu numai 5 secunde înainte de fluierul final, același Fenici a ratat, iar Marius Mocanu a adus victoria la limită a lui Dinamo, scor 33-34.

Și Timișoara mai trebuie să viseze la momentul unei reconfortante victorii contra "câinilor". Cei mai buni marcatori au fost Fenici și Lasica, ambii cu câte 9 goluri, respectiv Sajad Esteki, Asoltanei și Șandru, toți cu câte 7 goluri, pentru Dinamo.

 

0 Comentarii

 

Adauga comentariul tau

Alte articole din "Sport"

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie Foto

 
 
UMF
 
vLOG
 
Sport
 
USAMVBT
 
 
Tel. +40 256-403330 , Email: redactia@teleu.ro
© Copyright 2017 UPT. Toate drepturile rezervate