ASU Poli Timisoara - Timisul Urseni 5-0 (3-0)

29 Septembrie 2012
 

Atmosferă destinsă la meciul de fotbal din campionatul judeţean, seria a III-a, dintre ASU Poli Timişoara şi Timişul Urseni. Pe de o parte diferenţa mare de valoare dintre cele două formaţii, dar şi evoluţia sigură a echipei de suflet a drukerilor timişoreni au făcut ca la finalul jocului alb-violeţii să revină pe primul loc al clasamentului seriei graţie unui golaveraj de invidiat: 26-7. Studenţii au dorit să facă uitată cât mai repede înfrângerea din etapa precedentă de pe teren propriu, 3-5 în faţa celor de la Progresul Racoviţa, continuându-şi astfel marşul spre promovarea cât mai rapidă în Liga a IV-a a fotbalului timişean. Oaspeţii s-au prezentat la joc aproape ca o victimă sigură, ei nefiind obişnuiţi nici cu atmosfera făcută de cei peste 500 de susţinători frenetici ai timişorenilor şi nici cu suprafaţa impecabilă a terenului. Ei au tratat meciul fără înverşunare, cu mult fair-play, fapt apreciat în mod deosebit de publicul spectator. Pentru ca lucrurile să fie puse la punct încă de la început Ciprian Bota a deschis şirul celor cinci goluri alb-violete în minutul 7. I-au urmat apoi exemplu Dragomir Radovancovici, în minutul 13, şi a închis tabela până după pauză Adrian Marchiş în minutul 19. Formaţia din Urseni a reuşit chiar să şi înscrie în minutul 40, dar asistentul Ciprian Pandia a semnalizat o poziţie de offsaid la Claudiu Dădălău şi s-a intrat la cabine cu tabela indicând 3-0 pentru gazde.

Şi repriza secundă a avut practic un singur sens, spre poarta apărată de Raul Ilieş, care a mai scos mingea din plasă de încă două ori, ambele goluri fiind semnate de Sergiu Basarab, în minutele 49 şi respectiv 67. La scorul de 5-0 portarul oaspeţilor s-a accidentat şi nu a mai putut continua jocul, el fiind înlocuit de simpaticul Petrică Cădărean. Acesta nu doar că a făcut deliciul publicului, dar a şi reuşit performanţa de a nu primi niciun gol până la fluierul final al arbitrului prim-divizionar Cătălin Botaş. Iar după încheierea partidei a avut parte şi de tradiţionalul salut al galeriei Commando Viola.  Pentru al-violeţi urmează una dintre deplasările dificile din acest tur de campionat, în etapa a 7-a, la Lorena Giarmata Vii, acolo unde sperăm că suporterii vor avea un comportament pe măsura bradului pe are îl reprezintă şi nu vor mai provoca incidente similare celor din precedenta deplasare, de la Ictar Budinţ.

Pentru formaţia antrenată de Antonio Foale au evoluat: Muntean – Obrejan, Mărăndescu, Lazăr, Radovancovici (min. 81, Alex. Luchin), Ioviţiu, Bota (min. 46, Basarab), Iosif Rotariu, Popovici, Marchiş (min. 73, Panc), Nicolae (min. 46, Truichici).

 

 

0 Comentarii

 

Adauga comentariul tau

Alte articole din "Sport"

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie Foto

 
 
UMF
 
vLOG
 
Sport
 
USAMVBT
 
 
Tel. +40 256-403330 , Email: redactia@teleu.ro
© Copyright 2017 UPT. Toate drepturile rezervate