"Razbunare" pentru semiesecul din tur

17 Mai 2013
 

Etapa a 24-a a Campionatului Județean , seria a III-a, a adus pe Știința echipa care în turul campionatului le-a prilejuit alb-violeților pierderea celor 2 puncte ce se pot dovedi decisive în lupta pentru promovare. AS Boldur a avut un start de joc destul de curajos, reușind prima ocazie a partidei.

Era minutul 6 când Paul Burtic a scos spectaculos un balon, care a lovit apoi transversala, la șutul lui Iorș de la aproximativ 30 metri.
A fost un simplu foc de paie deoarece gazdele s-au dezlănțuit pe măsura trecerii timpului și după un prim semnal lansat de Varga, în minutul 11, care a trimis din lovitură liberă puțin peste poartă, s-a produs deschiderea scorului.

Florea a reluat de două ori, mai întâi cu capul și apoi cu piciorul, ultima dată trimițând balonul în plasă, după un corner la care defensiva oaspete a părut adormită. Era minutul 25 și tabela arăta 1-0.

Abia deschis apetitul, timișorenii au mai punctat încă o dată, în minutul 32, când după o recuperare a lui Gălan, mingea a ajuns la Adi Ilie, acesta l-a văzut în adâncime pe Făgețan, care l-a executat cu o boltă pe portarul Borșa, ieșit neinspirat dintre buturi: 2-0. După alte 7 minute de joc a venit pasa lungă a lui Obrejan pentru Marchiș, vârful alb-violeților pătrunzând nestingherit și executându-l pe portarul oaspete.

Scor de forfait la pauză: 3-0.

Imediat după reluare, în minutul 47, Ionică l-a faultat în suprafața de pedeapsă pe Adi Ilie, iar Marchiș a făcut 4-0 cu un șut în stânga portarului.

Din nou Gălan a găsit pasa lungă ideală în minutul 64, destinatarul fiind de această dată Adi Ilie, care, după ce i-a croșetat pe fundașii centrali ai oaspeților, a înscris pe lângă Borșa: 5-0.

În minutul 71, Adi Ilie l-a încercat cu un șut din colțul careului pe goalkeeper-ul oaspete, care a respins balonul greșit până la Vișan, acesta făcând 6-0.

Veteranul Titi Varga l-a servit excelent pe Popoviciu în minutul 82, iar căpitanul gazdelor a produs ultimul gol al timișorenilor din acest meci: 7-0.

Varga și-a mai încercat o dată șutul din lovitură liberă în minutul 85, dar portarul Borșa a scos în corner, după care Păsculescu, a stabilit scorul final al jocului, 7-1, înscriind cu un șut deviat de Gălan, care l-a derutat pe Șerban, înlocuitorul lui Burtic între buturile gazdelor.

Partida a fost condusă de Iulian Brat, ajutat la cele două margini de Călin Radosav și Claudiu Prodaniuc.
ASU Poli rămâne lider, cu un punct avans față de Progresul Racovița, care are însă un joc mai puțin disputat, și se deplasează în etapa a 25-a pentru un meci extrem de dificil la Avântul Chizătău.

 

0 Comentarii

 

Adauga comentariul tau

Alte articole din "Sport"

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie Foto

 
 
UMF
 
vLOG
 
Sport
 
USAMVBT
 
 
Tel. +40 256-403330 , Email: redactia@teleu.ro
© Copyright 2018 UPT. Toate drepturile rezervate